Astăzi, vom discuta despre influența pe care starea scriitorului o are asupra lucrării sale. În mod natural, fiecare persoană care alege să scrie, fără să intenționeze, pune o parte din trăirile sale în cuvintele care îi compun ideea. Aceasta este diferența dintre cuvintele obișnuite și cele scrise, procesul de a scrie poate fi perceout drept o înfrumusețare a semnificației. Cuvintele înfloresc în momentul în care le este oferit un sens cu adevărat deosebit.
În momentul în care creatorul literar are o bătălie tumultoasă în lăuntrul său, acest lucru este vizibil în modul în care își va trata personajele. De câte ori nu ați întâlnit personaje care poate au avut un demers tragic? Ar putea fi aceasta o reprezentare a experienței personale sau o eliberare sau forma unei răzbunări simbolice pentru o injustiție reală? Oricum ar fi, scrisul nu este un lucru facil, sunt momente în care ai putea scrie un întreg volum și momente în care nici măcar nu îți dai seama de unde ar trebui să începi.
În general, am observat că persoanele care scriu au tendința de a fi mai sensibile față de ceilalți, de a interioriza suferința pentru o perioadă mai îndelungată și poate din acest motiv, pot să își creeze o imagine neobișnuită în fața celorlalți. Sentimentele sunt baza cea mai profundă pentru a putea scrie mai bine, dacă reușești să le controlezi într-un mod constructiv și productiv, altminteri pot deveni o piedică considerabilă între tine și cuvinte.
Fotografia pe care am ales-o astăzi a fost realizată în biserica San Francesco din Pistoia, un loc care, din punctul meu de vedere exprimă perfect ce înseamnă intimitatea dintre un scriitor și lucrarea sa. În momentul în care o persoană începe să își înșiruiască gândurile pe o coală de hârtie, construiește, fără să îți dea seama un templu al reflexiei sufletești.
Vă mulțumesc pentru atenție!
