Astăzi, vom discuta despre un scriitor din secolul al XVII- lea, ci anume Miron Costin, care pe lângă emoțiile pe care le creează în inimile elevilor fără drag de carte, a creat una dintre cele mai importante părți ale culturii noastre, datorită lui și a lui Grigore Ureche, putem să descoperim o mică parte din cum obișnuia să fie viața pe aceste plaiuri în epoca contemporană lor.

Cu alte cuvinte, privind în jur, putem observa cu ușurință că, pe zi ce trece, uităm cine suntem și care sunt lucrurile care ne fac cu adevărați deosebiți. Istoria și cultura noastră sunt trimise pe un loc secundar, chiar și în noile planuri de programa școlară, ceea ce nu poate decât să ne facă să ne gândim că într-o zi, când generația celor vârstnici de astăzi va dispărea, copiii de astăzi, adulții de mâine, nu vor mai avea habar cine sunt și ce au făcut strămoșii noștri, pentru ca noi să putem avea viață de astăzi.
Miron Costin este cunoscut pentru scrierea „Letopisețul Țării Moldovei” în care a continuat practic munca lui Grigore Ureche din 1694. Scrieri atât de nevoi sunt esențiale pentru literatura modernă de astăzi, întrucât sunt mărturii ale trecutului, ale formării neamului și domnitorilor care și-au lăsat moștenirea înainte ca România să fie o țară unită, un singur stat, cu un singur lider. Mulți se întreabă, de ar trebui să știu eu asemenea lucruri?
Ei bine, în momentul în care îți cunoști istoria, nimeni nu te poate păcăli sau contesta ceea ce ști, multe persoane citesc pe internet istoria, în loc să caute în cărți, întrucât consideră că internetul este o sursă mai sigură, dar din păcate, majoritatea lucrurilor pe care le vedem în jurul nostru, nu sunt ceea ce par a fi. Cu toate acestea, un lucru este cert, istoria.
Vă mulțumesc pentru atenție!

