Viața și opera lui R. J. Palacio

Astăzi, vom discuta despre o scriitoare, în principal specializată în literatură pentru copii, și anume R. J. Palacio. Poate nu multora le sună cunoscut acest nume, dar cu siguranță cei mai mulți dintre noi am vizionat filmul „Minunea”, care a fost inspirat de celebrul său roman. Aș putea spune că e R. J. Palacio este una dintre scriitoarele care m-a marcat cu adevărat prin puterea magică a cuvintelor sale, pe vremea când încă îmi formam propriile idei și eram doar un copil.

R. J. Palacio

Cu alte cuvinte, R. J. Palacio, în momentul actual în vârstă de 61 de ani a creat un fenomen minunat în rândul copiilor și al tinerilor și anume responsabilitatea compasiunii. A, ales să numesc compasiunea o responsabilitate, întrucât, din nefericire unii dintre noi își antrenează compasiunea mai mult sau mai puțin, de cele mai multe ori, în orice interacțiune interumană sau dispută tindem să vedem involuntar doar perspectiva noastră, uităm să ne transpunem și în poziția celorlalți, iar compasiunea vine tocmai din capacitatea de a-i înțelege și pe ceilalți.

Volumul „Minunea” a ajuns în mâinile mele când încă mă aflam în gimnaziu și a fost una dintre cărțile care m-a făcut să realizez că ar trebui să mă bucur pentru fiecare zi din viața mea, întrucât sănătatea este cu adevărat un dar special și nu toți aven șansa  de a ne bucura de lucrurile simple. R. J. Palacio a pus în mijlocul evenimentelor o poveste frumoasă, ce este mult mai frecventă decât ne putem imagina. Copiii care vin pe această lume cu povara unui probleme de sănătate, sunt copiii puri, ce ar trebui să ne inspire în fiecare zi.

După cum v-am obișnuit, vă voi lăsa mai jos un citat: „Ştiu, nu sunt un băiat obişnuit de zece ani. Adică, sigur, fac lucruri obişnuite. Mănânc îngheţată. Merg cu bicicleta. Mă joc cu mingea. Am jocuri electronice. Lucrurile astea mă fac obişnuit, presupun. Şi mă simt normal, pe dinăuntru. Dar copiii obişnuiţi nu-i fac pe alţi copii obişnuiţi s-o ia la fugă ţipând pe terenul de joacă. Iar la copiii obişnuiţi nu se holbează lumea oriunde se duc.”

Vă mulțumesc pentru atenție!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed