Inspirație din cea mai valoroasă carte a tuturor timpurilor

Îmi aduc aminte că Mircea Cărtărescu a spus, într-un interviu foarte interesant, că o carte pe care o recomandă întotdeauna este Biblia și chiar a supranumit-o „cartea cărților”. Scriitorul a afirmat că a avut întotdeauna impresia că Biblia este doar o carte de rugăciuni, iar la vârsta de 30 de ani, din întâmplare având un exemplar în casă, s-a gândit să o citească, pentru a vedea despre ce este vorba. El a terminat-o în trei luni și din acel moment, o reia în fiecare an, scriitorul având acum, în 2024, vârsta de 68 de ani, ceea ce la un simplu calcul matematic, înseamnă că el a citit această carte de zeci de ori. În prezent, Mircea Cărtărescu este unul dintre cei mai premiați scriitori contemporani români la nivel internațional și este unul dintre numele frecvent menționate în cadrul Premiului Nobel pentru literatură.

Așadar, Mircea Cărtărescu subliniază că Biblia, pe lângă scopul ei religios, poate fi citită și pentru valorea ei literară, întrucât este „cea mai lungă poezie din lume” și „cel mai lung roman” din lume, după spusele sale și într-adevăr, nicio altă carte modernă nu se poate apropia de complexitatea Bibliei.

Iată, că a venit timpul să vă împărtășesc și opinia mea. De curând, am început să mă aventurez și eu printre paginile Bibliei, nu doar în scop literar, precum scriitorul Mircea Cărtărescu, ci și spiritual, întrucât a scrie înseamnă să simți, să vezi, mai mult decât în mod normal, iar Biblia te face să simți fiecare cuvânt în profunzime, îți formează idei și noi percepții asupra lumii. Așadar, de ce Mircea Cărtărescu, citește această carte an de an? Ei bine, răspunsul este unul cat se poate de simplu, dacă recitești o pagină de 3 ori în aceeași seară, vei descoperi de fiecare dată ceva nou, întrucât scrierile din Biblie se adaptează în sufletul fiecărui om care îi parcurge paginile.

Cred că Biblia nu ar trebui să lipsească din lecturile niciunui cititor, întrucât, chiar dacă credem sau nu, lucrurile expuse printre filele ei sunt de actualitate chiar și în ziua de astăzi, iar un fenomen care este foarte interesant este faptul că oamenii ajung cu greu la o cale de mijloc, dar se pare că am căzut cu toții de acord când vine vorba de anul în care ne aflăm, noi suntem în anul 2024 după Hristos. Așadar, lucrurile nu sunt chiar întâmplătoare… iar Biblia rămâne o mărturie a trecutului, a prezentului și a viitorului.

https://youtu.be/YC3-hdIt4tc

Vă mulțumesc pentru atenție!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed