Este nevoie de organizare în momentul în care vrei să scrii o carte?

Îmi amintesc cu drag că, în anul 2023, am citit un articol pe blogul unui autor în care explica ce ar trebui să fac pentru a-mi îndeplini visul de a publica un roman. Astăzi, munca mea m-a făcut să îmi povestesc experiența din perspectiva unui scriitor, viața are căile ei, iar lucrurile se întâmplă exact așa cum este cel mai bine.
Cu alte cuvinte, întrebarea care a stat și pe buzu ele mele este: „Am nevoie de o bună organizare pentru a scrie eficient?”.
Ei bine, aș putea spune tare și răspicat că răspunsul mult așteptat este unul afirmativ. Lumea literaturii este precum un ocean în permanență mișcare, întotdeauna apar oameni noi, idei noi, concepte noi și inspirații noi. Este adevărat că în momentul în care te apuci de scris în mod serios, poți fi încercat de nenumărate emoții, trăiești odată cu personajele tale sau vizualizezi amintiri depănate. Nu este ușor să scrii, dar pentru a putea finaliza un proiect de  anvergură precum un roman, este nevoie de ordine și disciplină, chiar și în sentimente.
Nu ar trebui să treacă nici măcar o zi fără să scrii câteva rânduri sau să îți recitești paginile anterioare. Totodată, nimeni nu poate face acest proiect în locul tău, deci este nevoie să te dedice și să folosești în fiecare zi o parte din timpul tău pentru a crea și a îmbunătăți.

Vă mulțumesc pentru atenție!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed