De curând, am redescoperit romanul „Zece negrii mititei”, se lanț de Agatha Christie, iar în mijlocul evenimentelor sale, putem întâlni o situație mai comună decât ne putem imagina. După cum aflăm încă din titlul operei, firul narativ se află într-o strânsă legătură cu poezia cu același nume:
„Zece negri mititei au păpat ouă,
Unul s-a intoxicat și-au rămas doar nouă!
Noua negri mititei au plecat la înot,
Unul s-a înecat pe loc si-au rămas doar opt!
Opt negri mititei au mâncat castane coapte,
Unul s-a fript tare rău și-au rămas doar șapte!
Șapte negri mititei își construiau case,
Unul și-a rupt un picior și-au rămas doar sase!
Șase negri mititei încălțau opinci,
Unul a alunecat și-au rămas doar cinci!
Cinci negri mititei au plecat la teatru,
Unul a jucat cam prost și-au rămas doar patru!
Patru negri mititei au mâncat ardei,
Pe unul l-a pișcat cam tare și-au rămas doar trei!
Trei negri mititei au fost la război,
Unul a fost împușcat și-au rămas doar doi!
Doi negri mititei au tras cu tunul,
Unul a murit din ei și-a rămas doar unul!”.
În centrul evenimentelor, avem zece personaje enigmatice, dar toate au un punct comun: un secret întunecat. Cu toții sunt chemați pe o insulă, pentru o întâlnire exclusivă, organizată de un om înstărit misterios. Ceea ce nu știu ei este că nu au fost aleși la întâmplare, ci pentru a plăti pentru păcatele, pe care justiția nu le-a pedepsit.
Începem cu Anthony Marston, un tânăr bogat, iresponsabil care a ucis din neatenție o persoană și nu a simțit nicio remușcare. Soții Rogers, acum îngrijitori pe insula misterioasă, au avut în grijă o bătrânică pe care au lăsat-o să moară intenționat, doar pentru a pune mâna pe averea ei. Generalul MacArthur l-a trimis la moarte pe amantul soției sale. Emily Brent, o femeie aparent religioasă, a alungat-o pe slujnica sa, fiindcă a rămas însărcinată, fapt care a împins-o să își ia viața într-un gest de disperare. Doctorul Armstrong a operat un pacient, fiind sunt influenta alcoolului, provocând moartea acestuia. William Blore, un fost polițist, care a făcut o mărturie mincinoasă, pentru a trimite un om nevinovat la închisoare, unde acesta și-a găsit sfârșitul. Philip Lombard, un aventurier care a lăsat un întreg trib să moară de foame. Vera Claythorne, o guvernantă care a ucis copilul pe care îl avea în grijă. Nu în cele din urmă, judecătorul Wargrave, cel care a și orchestrat toata acțiunea romanului și și-a înscenat propria moarte.
În cele din urmă, Wargrave și-a atribuit rolul de justițiar, hotărând cine trebuie să moară. După cum spune și numele său în mod metaforic, cimitir de război, el și-a atribuit misiunea de a face „dreptatea” pe care el o consideră dreptate.
Oare de câte ori noi, oamenii de rând, nu am considerat că noi avem dreptatea supremă în mână, judecându-i pe ceilalți. Ceea ce a făcut Wargrave a fost doar să se bazeze pe propriile supoziții și opinia pe care și-a format-o, fără să conteze dacă într-adevăr avea dreptate sau nu. Așadar, el a devenit cel mai mare criminal dintre toți, întrucât în final aflăm că totul a fost pentru a se simți puternic, lăsând posterității un „manuscris al crimei perfecte”.
Prin urmare, ceea ce învățăm de aici este că înainte de a “sfâșia oamenii”, trebuie să ne gândim dacă nu cumva ei sunt oglinda noastră…
Vă mulțumesc mult!

