De această dată, îmi doresc să vă aduc în atenție un poet interesant, apropiat de timpurile contemporane. Acesta s-a stins din viață în anul 1983, din cauze naturale, la vârsta de doar 50 de ani.
Poetul Nichita Stănescu
Nichita Stănescu a fost un poet ce a dus multă inovație în poezia autohtonă, pe de o parte, lucrările sale sunt încărcate de valoare simbolică, dar acesta nu a mai respectat regulile clasice: ritmul, rima și măsura egală a versurilor. Poetul ne-a adus mai aproape de curentul neomodernist, iar pentru a înțelege mai bine conceptul său, mi-aș dori să studiem împreună o poezie:
“zeitate melodioasă, subţire,
ca să-mi trec inelul braţului meu
în jurul mijlocului tău nervos, ca un deget.
O, revărsare de mirosuri suave;
alergare de iepuri; albine de ziuă;
lină topire de lumi a gheţii!
Alunecare a pletelor, geamănă
cu singurătatea neagră a pământului…
Nu te voi învăţa niciodată
nici un cuvânt din limba după-amiezelor.
Nu-ţi voi destăinui niciodată
nici un adevăr al nemişcărilor.
Rămâi deci cu mine, rămâi,
întruna curgând peste bolovanii albaştri
ai ochilor,
pe sub sălciile arămite de toamnă
ale coastelor,
şi-adormi tu, adormi
sub cortul şuierător al trupului meu
visând că eşti trează.”
– Eu te-am rupt pe tine din aer
În poeziile sale, se poate observa cu ușurință subiectivitatea lirismului și implicarea afectivă a vocii eului liric. Adeseori, poetul se visează în ipostaza îndrăgostitului adâncit în melancolia neîmplinirii iubirii. În cazul de față, imaginea feminină este învăluită în delicatețe și fragilitate, calități care o fac deosebită în concepția vocii poetului.
Fotografia pe care am ales-o a fost realizată în sala de spectacol de la expoziția Art Safari, un loc minunat, pe care vă invit să îl vizitați cat de curând. Consider acest loc relevant pentru opera poetului Nichita Stănescu, întrucât toate operele sale sunt învăluite în eleganță și mister, o urmă de necunoscut în care chiar artistul însuși era adeseori învăluit.
Vă mulțumesc pentru atenție!
