Cât de multe lucruri cunoaștem cu adevărat despre viața și opera lui Ion Luca Caragiale?
Pe măsură ce anii trec, ne îndepărtăm tot mai mult de aceste simboluri ale culturii, precum este și scriitorul Ion Luca Caragiale. Acesta nu a făcut parte doar din lumea literaturii, ci a fost și comentator politic, ziarist, pamfletar, nuvelist, dramaturg, poet și director de teatru.
Ion Luca Caragiale este unul dintre geniile de care literatura română s-a bucurat, el avea un stil aparte, comic, învăluit în satiră față de moravurile cetățenilor bucureșteni moderni, care întotdeauna încercau să pară altceva decât erau cu adevărat.
El a trăit în vremuri grele cu multe încercări, în special în planul politic, dar a știut întotdeauna să privească realitatea cu un gram de haz, era conștient că mulți oameni în jurul său erau demagogi și astfel, a reușit să își construiască celebrele personaje. Mai mult, Ion Luca Caragiale a fost prieten cu Mihai Eminescu și cu Ion Creangă, dar adeseori existau certuri, bineînțeles pe motive literare și culturale, tocmai din pricina stilului satiric al lui Caragiale. Mihai Eminescu era o fire mai romantică, fapt care poate fi regăsit și în poeziile sale, se spune chiar că, la un moment dat, poetul ajunsese să îl urască pe dramaturg pentru faptul că îl luat peste picior. Ceea ce știm este că toți trei făceau parte din cenaclul literar Junimea, în care majoritatea autorilor români de renume și-au expus unii altora ideile.
Astăzi, regăsim imaginea sa chiar și pe bancnota de 100 de lei, din nefericire, dacă nu ar fi portretizat pe această unitate monetară, foarte mulți l-au uita cu desăvârșire.
Portret cu Ion Luca Caragiale (1852-1912)
După cum v-am obișnuit, vă voi lăsa un fragment dintr-o operă a autorului, pentru a reintra în universul său deosebit și pentru a-l comemora. Astăzi am ales să vă prezint un fragment din schița „Bubico”, care a constituit una dintre lecturile mele favorite din copilărie, iar în prezent, am și eu un Bubico acasă…
„Nouă ceasuri şi nouă minute… Peste şase minute pleacă trenul. Un minut încă şi se-nchide casa. Repede-mi iau biletul, ies pe peron, alerg la tren, sunt în vagon… Trec de colo până colo prin coridor, să văz în care compartiment aş găsi un loc mai comod… Aci. O damă singură, şi-fumează, atât mai bine! Intru şi salut, când auz o mârâitură şi văz apărând dintrun paneraş de lângă cocoana capul unui căţel lăţos, plin de funde de panglici roşii şi albastre, care-ncepe să mă latre ca pe un făcător de rele intrat noaptea în iatacul stăpânii-si.
– Bubico! zice cocoana… şezi mumos, mamă!
„Norocul meu, gândesc eu, să trăiesc bine!… Lua-te-ar dracul de javră!”
Bubico se linişteşte puţin; nu mai latră; îşi retrage capul în paneraş, unde i-l acopere iar cocoana cu un tărtănaş de lână roşie; dar tot mârâie înfundat… Eu, foarte plictisit, mă lungesc pe canapeaua din faţa cocoanii şi-nchiz ochii. Trenul a pornit… Prin coridor umblă pasajeri şi vorbesc. Bubico mârâie arţăgos.
– Biletele, domnilor! zice conductorul, intrând cu zgomot în compartimentul nostru.
Acum Bubico scoate capul foarte sus şi, vrând să sară afară de la locul lui, începe să latre şi mai grozav ca adineaori. Eu întind biletul meu conductorului, care mi-l perforează. Conductorul face un pas către cocoana, care-şi caută biletul ei în săculeţul de mână, pe când Bubico latră şi chelălăie desperat, smucindu-se să iasă din paner.
– Bubico! zice cocoana, şezi mumos, mamiţo!
Şi-ntinde biletul. Când mâna conductorului s-a atins de mâna cocoanei, Bubico parc-annebunit. Dar conductorul şi-a terminat treaba şi iese. Cocoana îşi înveleşte favoritul mângâindu-l „mumos”; eu mă lungesc la loc închizând ochii, pe când Bubico mârâie înfundat ca tunetul care se tot depărtează după trecerea unei grozave furtuni. Acum nu se mai aude de loc. Dar auz hârşâitul unui chibrit: cocoana îşi aprinde o ţigaretă… ”
-Bubico, Ion Luca Caragiale
Fotografia a fost realizată în sala de spectacol de la Palatul Patriarhal în cadrul unui concert de Crăciun, am ales această imagine, întrucât Ion Luca Caragiale nu a prezentat cu umor doar oamenii și societatea care i-a fost contemporană, ci și locurile frumoase din inima capitalei, care păstrează o arhitectură veche, deosebită.
Vă mulțumesc pentru atenție!
