Astăzi, îmi doresc să îl aduc în atenția dumneavoastră pe scriitorul Ion Creangă, întrucât indiferent de generație, în prezent, majoritatea copiilor sunt introduși în lumea lecturii prin intermediul universului rural, încântător, pe care personajul „Nică” ni-l prezenta într-o manieră comică, așa cum nimeni nu a mai făcut-o.
O lume în care oamenii socializau mai mult, erau mai conectați cu natura și ei înșiși. Nu existau telefoane sau alte tipuri de tehnologii care să le răpească timpul zilnic, fără ca măcar să îți dea seama. Copiii se jucau afară în mod constant, ajutau în cardul gospodăriei și cel mai important, învățau, înțelegeau lumea trăind și experimentând în natură. Cei mici se descurcau în orice situație ți erau învățați să găsească soluții, dar acum majoritatea nu mai au șansa să îți angreneze mintea în acest fel. Pentru cei mai mulți, școala era mult mai dragă…
Ion Creangă s-a născut la Humulești în 1837 și pe lângă cariera sa de scriitor, acesta a fost și învățător. Așadar, în toate operele sale, se poate remarca faptul că stilul a fost menit să îi captiveze pe cei mici, întrucât pentru a fi dascăl este nevoie de vocație și dedicare pentru fiecare elev în parte. Totodată, el a atras atenția asupra importanței păstrării casei părintești și a tradițiilor învățate din moși, strămoși. Indiferent de locul în care ajungi în viață, este important să îți amintești de rădăcinile tale și să ai grijă să le prețuiești pe tot parcursul vieții.
Despre prietenia cu marele poet Mihai Eminescu s-au scris atât de multe lucruri interesante, dar în spatele tutor informațiilor, în mod indirect, Ion Creangă a mai oferit o lecție de viață și anume că oamenii au diferite roluri în viața noastră, unii sunt prezenți pentru un timp scurt, alții pentru o viață… Cu toate acestea, în final, rămâi cu cei care sunt potriviți pentru sufletul său și te înalță, restul dispar de la sine. Astfel, în mod cert, pasiunea pentru scris a celor doi a sudat această prietenie faimoasă. Cu alte cuvinte, întotdeauna oamenii distinși vor găsi alți indivizi care să le semene și să îi înțeleagă la un nivel fundamental.
Ion Creangă a valorificat întotdeauna, în operele sale, valorile de bază ale culturii noastre, dar în special capacitatea de a fi autentic și de a avea un spirit treaz, real.
Pentru a intra mai mult în atmosfera de poveste a scriitorului, voi lăsa, mai jos, una dintre poveștile mele preferate scrise de Ion Creangă, și anume „Cinci pâini”:
„Doi oameni, cunoscuţi unul cu altul, călătoreau odată, vara, pe un drum. Unul avea în traista sa trei pâni, şi celalalt două pâni. De la o vreme, fiindu-le foame, poposesc la umbra unei răchiţi pletoase, lângă o fântână cu ciutură, scoate fiecare pânile ce avea şi se pun să mănânce împreună, ca să aibă mai mare poftă de mâncare.
Tocmai când scoaseră pânile din traiste, iaca un al treile drumeţ, necunoscut, îi ajunge din urmă şi se opreşte lângă dânşii, dându-le ziua bună. Apoi se roagă să-i deie şi lui ceva de mâncare, căci e tare flămând şi n-are nimica merinde la dânsul, nici de unde cumpăra.
– Poftim, om bun, de-i ospăta împreună cu noi, ziseră cei doi drumeţi călătorului străin; căci mila Domnului! unde mănâncă doi mai poate mânca şi al treilea.
Călătorul străin, flămând cum era, nemaiaşteptând multă poftire, se aşază jos lângă cei doi, şi încep a mânca cu toţii pâne goală şi a be apă rece din fântână, căci altă udătură nu aveau. Şi mănâncă ei la un loc tustrei, şi mănâncă, până ce gătesc de mâncat toate cele cinci pâni, de parcă n-au mai fost.
După ce-au mântuit de mâncat, călătorul străin scoate cinci lei din pungă şi-i dă, din întâmplare, celui ce avusese trei pâni, zicând:
– Primiţi, vă rog, oameni buni, această mică mulţămire de la mine, pentru că mi-aţi dat demâncare la nevoie; veţi cinsti mai încolo câte un pahar de vin, sau veţi face cu banii ce veţi pofti. Nu sunt vrednic să vă mulţămesc de binele ce mi-aţi făcut, căci nu vedeam lumea înaintea ochilor de flămând ce eram.
Cei doi nu prea voiau să primească, dar, după multă stăruinţă din partea celui al treilea, au primit. De la o vreme, călătorul străin şi-a luat ziua bună de la cei doi şi apoi şi-a căutat de drum. Ceilalţi mai rămân oleacă sub răchită, la umbră, să odihnească bucatele. Şi, din vorbă în vorbă, cel ce avuse trei pâni dă doi lei celui cu două pâni, zicând:
– Ţine, frate, partea dumitale, şi fă ce vrei cu dânsa. Ai avut două pâni întregi, doi lei ţi se cuvin. Şi mie îmi opresc trei lei, fiindc-am avut trei pâni întregi, şi tot ca ale tale de mari, după cum ştii.
– Cum aşa?! zise celălalt cu dispreţ! pentru ce numai doi lei, şi nu doi şi jumătate, partea dreaptă ce ni se cuvine fiecăruia? Omul putea să nu ne deie nimic, şi atunci cum rămânea?
– Cum să rămâie? zise cel cu trei pâni; atunci aş fi avut eu pomană pentru partea ce mi se cuvine de la trei pâni, iar tu, de la două, şi pace bună. Acum, însă, noi am mâncat degeaba, şi banii pentru pâne îi avem în pungă cu prisos: eu trei lei şi tu doi lei, fiecare după numărul pânilor ce am avut. Mai dreaptă împărţeală decât aceasta nu cred că se mai poate nici la Dumnezeu sfântul…
– Ba nu, prietene, zice cel cu două pâni. Eu nu mă ţin că mi-ai făcut parte dreaptă. Haide să ne judecăm, şi cum a zice judecata, aşa să rămâie.
– Haide şi la judecată, zise celălalt, dacă nu te mulţămeşti. Cred că şi judecata are să-mi găsească dreptate, deşi nu m-am târât prin judecăţi de când sunt.
Şi aşa, pornesc ei la drum, cu hotărârea să se judece. Şi cum ajung într-un loc unde era judecătorie, se înfăţoşează înaintea judecătorului şi încep a spune împrejurarea din capăt, pe rând fiecare; cum a venit întâmplarea de au călătorit împreună, de au stat la masă împreună, câte pâni a avut fiecare, cum a mâncat drumeţul cel străin la masa lor, deopotrivă cu dânşii, cum le-a dat cinci lei drept mulţămită şi cum cel cu trei pâni a găsit cu cale să-i împartă.
Judecătorul, după ce-i ascultă pe amândoi cu luare aminte, zise celui cu două pâni:
– Şi nu eşti mulţămit cu împărţeala ce s-a făcut, omule?
– Nu, domnule judecător, zise nemulţămitul; noi n-am avut de gând să luăm plată de la drumeţul străin pentru mâncarea ce i-am dat; dar, dac-a venit întâmplarea de-aşa, apoi trebuie să împărţim drept în două ceea ce ne-a dăruit oaspetele nostru. Aşa cred eu că ar fi cu cale, când e vorba de dreptate.
– Dacă e vorba de dreptate, zise judecătorul, apoi fă bine de înapoieşte un leu istuialalt, care spui c-a avut trei pâni.
– De asta chiar mă cuprinde mirare, domnule judecător, zise nemulţămitul cu îndrăzneală. Eu am venit înaintea judecăţei să capăt dreptate, şi văd că dumneata, care ştii legile, mai rău mă acufunzi. De-a fi să fie tot aşa şi judecata dinaintea lui Dumnezeu, apoi vai de lume!
– Aşa ţi se pare dumitale, zise judecătorul liniştit, dar ia să vezi că nu-i aşa. Ai avut dumneata două pâni?
– Da, domnule judecător, două am avut.
– Tovarăşul dumitale, avut-a trei pâni?
– Da, domnule judecător, trei a avut.
– Udătură ceva avut-aţi vreunul?
– Nimic, domnule judecător, numai pâne goală şi apă răce din fântână, fie de sufletul cui a făcut-o acolo, în calea trecătorilor.
– Adineauri, parcă singur mi-ai spus, zise judecătorul, că aţi mâncat toţi tot ca unul de mult; aşa este?
– Aşa este, domnule judecător.
– Acum, ia să statornicim rânduiala următoare, ca să se poată şti hotărât care câtă pâne a mâncat. Să zicem că s-a tăiat fiecare pâne în câte trei bucăţi deopotrivă de mari; câte bucăţi ai fi avut dumneata, care spui că avuşi două pâni?
– Şese bucăţi aş fi avut, domnule judecător.
– Dar tovarăşul dumitale, care spui că avu trei pâni?
– Nouă bucăţi ar fi avut, domnule judecător.
– Acum, câte fac la un loc şese bucăţi şi cu nouă bucăţi?
– Cincisprezece bucăţi, domnule judecător.
– Câţi oameni aţi mâncat aceste cincisprezece bucăţi de pâne?
– Trei oameni, domnule judecător.
– Bun! Câte câte bucăţi vin de fiecare om?
– Câte cinci bucăţi, domnule judecător.
– Acum, ţii minte câte bucăţi ai fi avut dumneta?
– Şese bucăţi, domnule judecător.
– Dar de mâncat, câte ai mâncat dumneta?
– Cinci bucăţi, domnule judecător.
– Şi câte ţi-au mai rămas de întrecut?
-Numai o bucată, domnule judecător.
– Acum să stăm aici, în ceea ce te priveşte pe dumneta, şi să luăm pe istalalt la rând. Ţii minte câte bucăţi de pâne ar fi avut tovarăşul d-tale?
– Nouă bucăţi, domnule judecător.
-Şi câte a mâncat el de toate?
– Cinci bucăţi, ca şi mine, domnule judecător.
– Dar de întrecut, câte i-au mai rămas?
– Patru bucăţi, domnule judecător.
– Bun! Ia, acuş avem să ne înţelegem cât se poate de bine! Vra să zică, dumneta ai avut numai o bucată de întrecut, iar tovarăşul dumitale, patru bucăţi. Acum, o bucată de pâne rămasă de la dumneta şi cu patru bucăţi de la istalalt fac la un loc cinci bucăţi?
– Taman cinci, domnule judecător.
– Este adevărat că aceste bucăţi de pâne le-a mâncat oaspetele dumneavoastră, care spui că v-a dat cinci lei drept mulţămită?
– Adevărat este, domnule judecător.
– Aşadar, dumitale ţi se cuvine numai un leu, fiindcă numai o bucată de pâne ai avut de întrecut, şi aceasta ca şi cum ai fi avut-o de vânzare, deoarece aţi primit bani de la oaspetele dumneavoastră. Iar tovarăşul dumitale i se cuvin patru lei, fiindcă patru bucăţi de pâne a avut de întrecut. Acum, dară, fă bine de înapoieşte un leu tovarăşului dumitale. Şi dacă te crezi nedreptăţit, du-te şi la Dumnezeu, şi las’ dacă ţi-a face şi el judecată mai dreaptă decât aceasta!
Cel cu două pâni, văzând că nu mai are încotro şovăi, înapoieşte un leu tovarăşului său, cam cu părere de rău, şi pleacă ruşinat. Cel cu trei pâni însă, uimit de aşa judecată, mulţămeşte judecătorului şi apoi iese, zicând cu mirare:
– Dac-ar fi pretutindene tot asemenea judecători, ce nu iubesc a li cânta cucul din faţă, cei ce n-au dreptate n-ar mai năzui în veci şi-n pururea la judecată.
Corciogarii, porecliţi şi apărători, nemaiavând chip de traiu numai din minciuni, sau s-ar apuca de muncă, sau ar trebui, în toată viața lor, să tragă pe dracul de coadă… Iar societatea bună ar rămâne nebântuită.”.
Fotografia a fost surprinsă pe plaiurile rurale ale copilăriei mele, într-un moment special, și este un loc în care întotdeauna mă întorc cu drag.
Totodată, spre final, aș vrea să vă provoc către o temă de gândire…
Care este cea mai frumoasă amintire din copilăria voastră?
Vă mulțumesc pentru atenție!
