Astăzi, vom vorbi despre fenomenul „eu știu cel mai bine”, care se regăsește atât în literatura, cât și în viața de zi cu zi a „lumii educate”. Cu alte cuvinte, mulți autori abordează prezentarea lucrării lor drept „eu am cea mai bună opinie în cartea mea”, prin directă comparație cu alte volume asemănătoare. Din acest motiv, se creează o permanentă rivalitate, în loc să existe susținere între persoanele din aceeași breaslă. Un alt lucru interesant este faptul că mulți dintre marii scriitori, conform surselor pe care le avem la dispoziție în ziua de astăzi, nu erau atât de mândri precum suntem noi, generațiile noi. Cândva scriitorii studiau îndelung pentru a-și forma o carieră, erau oameni cultivați, cu opinii valoroase, iar astăzi, orice poate publica o carte, chiar dacă nici măcar nu a scris-o, poate plăti pe altcineva să o facă în locul său…
Un caz similar îl întâlnim și în viața de zi cu zi, fiecare dintre noi, de la anii infantilității, până mai târziu spre maturitate, ne apărăm opiniile cu orice preț, suntem mândri de ceea ce spunem, chiar dacă, analizând puțin de fapt, nu știm mai nimic, nici despre lumea înconjurătoare, nici despre cel din fața noastră și nici măcar despre noi înșine. Din când în când, mai avem nevoie și de câte o urmă de modestie, pentru a nu provoca suferință celor din jur. Oare chiar am scris eu cea mai bună carte? Sau oar chiar am eu întotdeauna dreptate, toți greșesc, numai eu sunt cel fără de greșeală?
De multe ori, suntem atât de fixați pe noi înșine că cel mai des rostim cuvântul „eu”, chiar și când acesta este subînțeles: „cum m-ai făcut să mă simt”, „cum văd eu situația”, „eu știu mai bine”, „tu mi-ai greșit”, „am nevoie de ajutor”. Spunem toate aceste lucruri, fără să ne gândim în oglindă, oare doar eu am nevoie de ajutor sau și tu ai avea nevoie de ajutorul meu?
În cazul literaturii, în momentul în care îți publici creația, nu mai este vorba despre tine, ci despre publicul tău, cititorii care fac personajele pe care ți le-ai imaginat să prindă viață. În cele din urmă, noi toți suntem doar niște personaje pe scena vieții… Mi-ar plăcea să spun că viața se aranjează de la sine, dar dreptatea nu vine ușor, uneori e posibil să nu vină niciodată, dar atâta timp cât transformi cuvântul „eu” în „tu” sau „voi” din când în când, poți deveni un om mai bun.
Vă mulțumesc pentru atenție!
