Metamorfoză

Franz Kafka ne-a lăsat în urma lui un portofoliu filosofic, dincolo de simpla literatură sau de procesul de introspecție. El a fost un gânditor, care nu s-a mărit niciodată pe site, ci din contră, și-a transpus modestia în toate cuvintele pe care le-a scris. Printre acestea se află și nuvela „Metamorfoza”, ce pentru mulți a părut precum un basm greu de crezut, dar lucrurile descrise se Franz Kafka în această operă, au fost întotdeauna se actualitate.
„Metamorfoza” este pe scurt, procesul biologic prin care o ființă vie își schimbă forma într-una complet nouă. De pildă, omida care devine un frumos fluture. În cazul nostru, este vorba despre tânărul Gregor Samsa, care într-o dimineață oarecare realizează că nu mai este un bărbat, ci un gândac de bucătărie uriaș. Din prima clipă, Franz Kafka ne invită să reflectăm asupra faptului că imprevizibilul vieții nu vine niciodată cu o avertizare, ci lucrurile se întâmplă pur și simplu.

În incipit, familia lui Gregor simte simpatie și sunt chiar îngrijorați de starea tânărului, în special sora lui care își ia angajamentul să îl îngrijească, dar responsabilitatea vulnerabilității băiatului devine o povară pentru ea, iar în final renunță. Cu timpul, familia preferă ca tânărul să rămână încuiat în dormitorul său și preferă să se prefacă că acesta nu a existat niciodată decât să trăiască cu rușinea stării sale. Familia își dă seama că Gregor nu le mai poate aduce beneficii materiale, ci din contră doar să consume, așa că fac tot posibilul să scape de el în mod indirect.

Tânărul trece prin mai multe transformări sufletești, în incipit există o voință de a încerca, văzând că familia îi este aproape, dar se transformă în furie când aceștia se prefac că nu există, iar în final, intervine deznădejdea. Gregor moare, iar problemele familiei par a fi rezolvate. El nu moare din cauza unei boli, ci pentru că pur și simplu renunță să se mai miște sau să mănânce. Își dă seama că el nu a însemnat nimic pentru familia lui, nici măcar când era om, iar acesta este adevăratul lucru care îl omoară, chiar indiferență lor primordială a fost cea care l-a transformat în gândac de bucătărie.
Cu alte cuvinte, oamenilor le este atât de ușor să transforme alți oameni în creaturi schimonosite, dar dragostea este cea care salvează sufletul și vindecă. Oamenii care te pot răni, nu vor ezita să te rănească când vei avea cea mai mare nevoie de ei, nu însemna totul pentru toți…

Vă mulțumesc pentru atenție!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed