În mod normal, nu am analizat poezii în această conjunctură, până acum, dar redescoperind poezia „Macii” de Magda Isanos, m-am gândit că transmite un mesaj mult mai complex decât ne putem imagina. Nu voi face o analiză școlară, cu figuri de stil, imagini artistice sau mărci lexico-gramaticale ale prezenței eului liric, ci voi căuta să explic mesajul pe înțelesul tuturor. Așadar, a venit timpul să analizăm poezia:
„Ardeau ca nişte facle vii,
În vârf de firave tulpini.
Îşi înălţau râzând zglobii
Obrazul roşu dintre spini.
I-am adunat cu mâini avare,
Am rătăcit în seara blândă,
Umplându-mi braţele de floare
Învăpăiată şi plăpândă.
Şi m-am întors într-un târziu,
Departe cîmpul rămânea,
Atât de singur şi pustiu
În urma mea.
Dar când acasă-am încercat
Să-i strâng într-un aprins buchet,
Toţi macii mei s-au scuturat
Ca nişte lacrimi pe parchet.”.
Încă de la prima lectură, putem observa că poezia prezintă un „crescendo”, fiecare strofă reprezintă evoluția către consecința neașteptată… În prima strofă, macii sunt surprinși în vitalitatea lor cea mai frumoasă, precum niște mici focuri, simboluri ale vieții și regenerării. Câmpul este împânzit de frumusețea lor simplă și în gingășia lor, pare că toată natura este într-o armonie plină de dulceață și bucurie.
Cu toate acestea, deși macii sunt atât de frumoși pentru ochii însetați ai trecătorului, eul liric nu se poate abține și cu lăcomie de nestăpânit, culege toate florile, lăsând câmpul golaș și îndurerat. Poate pare un lucru mărunt, dar Magda Isanos ne prezintă o frumoasă metaforă a vieții. Oamenii, de multe ori, au în viața lor lucruri sau persoane minunate, dar din lăcomia lor li se pare că au nevoie din ce în ce mai mult, distrugând tot în jurul lor, pe cei dragi, lucruri valoroase, principiile și chiar pe ei înșiși. Iar în final, își dau seama că au rămas fără nimic…
A treia strofă, este bineînțeles urmă de remușcare care apare în momentul în care știi că acțiunile tale nu sunt în concordanță cu cine ești cu adevărat. Dar acestea puteau fi prevenite.
Finalul este tragicul conștientizării. Tot ceea ce a fost frumos s-a distrus, fiindcă eul liric nu a știut să se bucure de ce avea în fața sa, iar din lăcomie, totul s-a sfârșit…
Prin urmare, cu toții suntem doar niște maci în vânt, rolul nostru este să îngrijim frumusețea din jurul nostru și să ne asigurăm că gingașele făclii de foc nu se ofilesc…
Vă mulțumesc pentru atenție!
