Astăzi, vom discuta despre un subiect, ce ajunge cu ușurință la sufletele celor mai mulți dintre noi, ci anume relația om-necuvântătoare. Precum ne sugerează și Emil Gârleanu în volumul „Din lumea celor care nu cuvântă”, întotdeauna a existat o fascinație pentru modul în care animalele reușesc să înțeleagă mai multe decât credem, cum își formează ritualuri meticuloase și dau dovadă, de multe ori, de empatie și o prietenie profundă.
Așadar, pot spune cu ușurință că literatura și prezența necuvântătoarelor în viața unui scriitor formează o rețetă de succes, întrucât omul este cel mai inspirat în momentul în care se simte în libertate, iar animăluțele ne oferă necondiționat afecțiune și un zâmbet cald pe buze.
Animalele, cu toate că pare că nu pot comunica, în evoluția lor au dezvoltat limbaje și canale de comunicare foarte bine determinate. Un lucru pe care îl învățăm de la necuvântătoare este comunicarea directă. Oamenii tind să învăluie adevărul, în timp ce animalele comunica exact ceea ce au nevoie pentru a supraviețui.
Fiecare dintre noi are sau a avut un animăluț care a rămas în sufletele noastre, iar gândindu-ne la el, ne dăm seama cat de frumos ne-a învățat să trăim…
Vă mulțumesc pentru atenție!
