Astăzi vom vorbi despre o tematică foarte interesantă și importantă, atât pentru viața de zi cat și, cat și în activitatea profesională. Aceasta este o tematică pe care am abordat-o și în trecut, întrucât cuvintele sunt materialele primordiale în procesul scriiturii. Noi oamenii suntem înconjurați de cuvinte, fie ele scrise, fie rostite sau gândite. Din acest motiv, este ușor de observat cine este un bun comunicator și cine are dificultăți în a exprima ceea ce gândește cu adevărat, esența din mintea sa.
Cu toate acestea, de ce ne este greu să ne exprimăm?
Desigur, fiecare om cunoaște acest răspuns pentru sine, dar eu vă voi oferi astăzi o scurtă listă cu motive, pe care le-am observat în jurul meu în interacțiunile de zi cu zi.
1. Unii oameni se simt inhibați în relațiile cu ceilalți. Așadar, în momentul în care o altă persoană impune în fața cuiva un statut superior de orice natură, este foarte posibil ca cea de-al doilea interlocutor să se simtă într-o poziție de inferioritate.
Ceea ce poate fi învățat din această situație este faptul că, în realitate, niciun om nu îți este superior sau inferior, noi ne-am creat aceste trepte în mintea noastră, bazat pe categoriile sociale sau locurile de muncă prestate, respectiv pozițiile în companii, dar la finalul zilei cu toții suntem oameni, departe de a fi perfecți.
2. Nepăsarea.
Poate că acest motiv este unul dur, dar este extrem de întâlnit în zilele noastre. Oamenii au devenit, în mare parte egocentrici, ei înșiși contează mai mult, chiar și decât cei dragi sau valorile. De multe ori, oricât de mult ai încerca să comunici cu cineva, cealaltă persoană nu va fi la fel de implicată ca și tine, tocmai din cauza nepăsării, iar nepăsarea, când se face resimțită, este extrem de dureroasă.
3. Frică de a nu fi slabi sau a nu dezvălui cum este sufletul nostru cu adevărat.
În acest caz, lucrurile sunt destul de simple. Oamenii își inhibă gândurile, sentimentele, cuvintele, doar ca să pară puternici în fața celorlalți, să pară reci și de neatins, dar uneori, este nevoie de un mare curaj pentru a le spune celor dragi ce simți sau să le oferi afecțiunea ta.
Astăzi, am ales fotografia unui liliac, întrucât este o floare delicată, ce necesită multă grijă, iar dacă cineva o rupe de lângă trunchi, în scurt timp aceasta își pierde vitalitatea, precum noi oamenii.
Voi la ce motive v-ați gândit?
Vă mulțumesc!

