Când simți ca scrii în van

Astăzi vom discută despre un subiect pe care eu îl consider important, ci anume: deznădejdea scriitorului modern. La o simplă plimbare printre coridoarele unei librării, oricât de mică ar fi aceasta, găsim un milion de opțiuni, așa că întrebarea este: cum putem face ca volumul nostru să fie ales în defavoarea celorlalte?
Ei bine, răspunsul este că nu putem, fiindcă fiecare carte își găsește propriul public potrivit de la sine. Un lucru, pe care îl întâlnim și în viața de zi cu zi. Oamenii se plictisesc de locul de muncă, de mâncare sau chiar de persoana de lângă ei, la caldul gând că totul în jurul lor este o opțiune.
Așadar, acest fenomen al „opțiunilor” a dus către o toleranță foarte mică în jurul publicului, primele 5 pagini nu ne sunt pe plac, pur și simple am închis cartea și am luat-o pe următoarea. La fel și în viața reală, nu ne plac defectele celor din jur, nu este nimic cu siguranță vom găsi „perfecțiunea” într-un nou cerc. Din acest motiv, am uitat să fim recunoscători pentru micile eforturi, dar mai cu seamă, am uitat ce înseamnă să faci sacrificii sau măcar să continui să încerci când un lucru te plictisește sau îți produce un anumit grad de neplăcere.

Cu alte cuvinte, sentimentul că scrisul este în van, este unul comun. Uneori, avem impresia că mesajul nostru nu va ajunge niciodată la public sau nici măcar la persoanele apropiate. Important este să nu renunți la visul tău și să îți urmezi pasiunea, fiindcă dacă trăim doar pentru bucuria gratificării, vom fi întotdeauna dezamăgiți.
Prin urmare, chiar dacă lumea nu mai are timp pentru lucrurile frumoase, tu fă-ți timp, fiindcă viața nu este doar despre ce avem, dar mai cu seamă, despre ce oferim, iar un cuvânt bun, poate fi mai valoros decât orice alt lucru.

Vă mulțumesc pentru atenție!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed