Astăzi, am ales să scriu câteva rânduri despre Ana Blandiana, întrucât pentru mine, încă din copilărie, aceasta a fost o adevărată sursă de inspirație și m-a fascinat întotdeauna modul jucăuș în care își croia cuvintele. Consider că este esențial să le oferim recunoștință scriitorilor și pe parcursul vieții. De multe ori, persoanele care sunt conectate cu domeniul artei, indiferent de ce tip, tind să fie amintite și apreciate când deja au trecut în neființă.
Ana Blandiana s-a născut în anul 1942 la Timișoara și a contribuit într-un mod consistent în literatura română, atât în proză, cât și în versuri. Ea a adus o abordare, sensibilă, plină de grație, trăsături specifice feminine, ce fac ca lucrările ei să fie cu adevărat deosebite față de restul creaților autohtone.
Fotografia este un portret al scriitoarei, Ana Blandiana, în jurul anilor 70, pe care l-am regăsit în publicația- Ziarul de Vrancea.
Pentru a vă exemplifica mai bine, am ales o poezie, pe care eu o consider semnificativă pentru universul gingaș pe care Ana Blandiana l-a creat. Versurile sunt concentrate în jurul unei noțiuni simple, dar care are o conotație profundă: copilăria. Scriitoarea reușește în toate operele sale să creioneze o oglindă a lumii prin intermediul unui reflexii interioare amănunțite și o puritate deosebită.
„Din oglindă mă privea un trup firav
Cu claviatura coastelor distinctă,
Inima-apăsa pe clape grav
Şi-ncerca să-apară în oglindă.
N-am văzut-o niciodată, dar ştiam,
Ca-ntr-un joc de-a baba-oarba, că-i ascunsă
(Precum inima salcâmului din geam
Coşul pieptului de crengi o face frunză).
Mă-ntrebam de unde l-a-nvăţat şi dacă
E aievea cântu-i uniform,
Şi ca nu cumva în somn să tacă,
Mi-era frică seara să adorm.”
„Copilărie”, Ana Blandiana
Pentru fiecare dintre noi, copilăria are un gust, un miros sau o senzație. Așadar, în momentul în care ne lăsăm cuprinși de cuvintele Anei Blandiana, toate aceste simțuri sunt vii și aproape palpabile, din acest motiv operele sale sunt atât de distinse.
Fotografia pe care am ales-o nu este una întâmplătoare, pentru mine reprezintă o amintire frumoasă, un loc al copilăriei, Castelul Peleș, pe care îl voi păstra mereu în sufletul meu. Când privesc această imagine, pot simți parfumul pădurii și răcoarea muntelui. Care este imaginea reprezentativă pentru voi?
Vă mulțumesc pentru atenție!
