2025 a fost un an ca oricare altul, dar care pentru un anumit motiv, a părut mai dificil decât de obicei, pentru mulți dintre noi. Cum facem să avem un an nou mai bun? Greutățile nu dispar niciodată, din contră, pot crește din ce în ce mai mult, dar ceea ce am învățat de la anul care tocmai s-a încheiat este că prin propriile greutăți, îți este mult mai ușor să le înțelegi și pe ale celorlalți. Odată cu înaintarea în vârstă, îți dai seama că un lucru s-a schimbat fundamental, dragostea care te înconjoară este condiționată. Glumele, de multe ori, sunt în esență jigniri „nevinovate” și poți face tumbe, poți merge până la lună și înapoi, oamenii nu vor fi niciodată mulțumiți. În noul an, ceea ce este important este pacea sufletului și capacitatea de a vedea că dragostea este peste tot în jurul nostru, chiar și într-o frunză care zboară lin în adierea vântului. Să fii mulțumit cu ceea ce ai, așa cum este în stadiul prezent, este o virtute foarte rar întâlnită în zilele noastre. Am învățat că este mai bine să taci, decât să spui un cuvânt rece și că mereu există loc să evoluezi.
Prin urmare, dacă te gândești să publici o carte în următorul an, cu siguranță ar trebui să o faci. Iartă-i pe cei din jur, împrietenește-te cu tine însuți și nu îți crea așteptări de la cei din jur. Fiecare an are momente bune și dificile, dar este important să te ghidezi după cele frumoase…
Vă mulțumesc pentru atenție!

