Sărbătorirea fiecărei zile

Ce este spiritul de sărbătoare?
Unii dintre noi s-ar putea gândi că este vorba despre zilele în care orașele sunt decorate frumos, cu toții ne adunăm cu drag în jurul mesei și ne bucurăm de un anumit eveniment. În ultimul timp, mi-am dat seama ce înseamnă cuvintele „fiecare zi ca o sărbătoare”, dincolo de înțelesul care ne este prezentat în mod frecvent.

Mulți spun că ar trebui să ne trăim viața din plin, în abundență, bucurându-ne de orice ne trece prin cap, dar nu acesta este adevăratul înțeles al vieții trăite ca o sărbătoare.
Ați observat vreodată că în perioada sărbătorilor oamenii tind măcar să pară mai buni? Ei bine, acesta este și înțelesul vieții precum o sărbătoare, în fiecare zi să încerci să îți învingi ego-ul, mândria prostească și să te uiți la seamănul tău, de ce are acesta nevoie cu adevărat? De multe ori, avem impresia că știm ce au nevoie cei din jur, dar dacă chiar ne-am opri pentru o clipă, ne-am da seama că până acum i-am privit cu ochii închiși. Poate că tot ceea ce aveau nevoie era o îmbrățișare, sau câteva cuvinte de încurajare.

Viața devine cu adevărat împlinită când realizezi că ceea ce contează cu sunt micile bucurii pe care le poți aduce celor dragi. Un zâmbet, în loc de judecată, o mângâiere, în loc de indiferență, un ajutor, fără ca acesta să fie solicitat. Viața pe pământ este o entitate finită, iar oricât de mult timp ai avea, tot ți-ar mai trebui un minut, pentru a te bucura de toate frumusețile care te înconjoară. Realizăm cât de valoroasă este o persoană, în momentul în care, dintr-un motiv sau altul, dispare din viețile noastre. Fără să vrem, zi de zi, putem cauza suferință celor din jur, dar dacă ne dorim cu adevărat să trăim frumos, cea mai mare luptă pe care o avem de dus este să reușim să transformăm suferința oamenilor în bucurie, deznădejdea în apreciere. Nu ar trebui să lăsăm nicio zi să treacă, fără să le amintim celor dragi că suntem aici, fără să oferim o îmbrățișare, fără să ne gândim la cei care susținem că sunt importanți pentru noi. Singurătatea este rădăcina multor probleme, chiar și de natură medicală, iar din păcate, nu o luăm atât de în serios pe cât ar trebui. Să sărbătorim fiecare zi înseamnă să avem grijă de cei însingurați, de cei care ne-au fost alături întotdeauna, de cei care mai au lecții de învățat, dar s-au poticnit undeva pe drum.
Cu alte cuvinte, chiar dacă viața noastră se scurge ca prin vis, întotdeauna există timp pentru cei dragi, măcar câteva minute, dacă chiar ne dorim să le fim alături.

Vă mulțumesc pentru atenție!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed