Viața și opera lui George Bacovia

În zilele noastre, cel puțin în rândul tinerilor, George Bacovia nu este privit cu aceeași admirație precum alți scriitori de notorietate, întrucât semnificațiile sale profunde nu sunt ușor descifrabile, nici măcar pentru cei cu experiență în lecturi complexe. Starea generală de spirit a versurilor sale este amărăciunea sufletească, ce relevă un suflet sensibil cu adâncime și emoții, dar care este chinuit în această lume, întrucât nu își poate arăta adevărata strălucire, fiind claustrat în superficialitate.

Poetul este un important reprezentant al curentul simbolist în literatura română și a revoluționat lumea lecturii prin poemele sale, pentru cei mai mulți sumbre, dar care prezentau o realitate din prisma unui geniu, cuvinte pline de emoție și conotații multiple. Vizitând locuința sa din sectorul 4, am descoperit câteva detalii interesante despre viața sa personală, pe care mi-aș dori să le împărtășesc cu voi, pentru a înțelege mai bine contextul inspirației sale creative.

George Bacovia, din spusele doamnei muzeograf, a fost o persoană sensibilă, mai ales din punct de vedere fizic, acesta iubea oamenii și îi admira, dar se temea ca înfățișarea sa și starea sa de spirit să nu îi deranjeze pe cei din jur, așa că alegea să se izoleze în cămăruța sa. Acesta își cerea adesea iertare pentru starea în care se afla. Totodată, un lucru admirabil este că el a iubit întotdeauna aceeași femeie, pe Agatha Grigorescu, o doamnă încântătoare, dar care nu a putut să fie de la bun început soția poetul, întrucât familia ei nu era de acord ca această dragoste sinceră să înflorească. În final, iubirea lor a învins ți au ajuns împreună… Nu vă voi dezvălui mai multe detalii, pentru a vă determina să vizitați acest loc plin de istorie.

În momentul în care scriitorul s-a stins din viață, Agatha a oprit ceasul și a rămas la acea oră din anul 1957. Un simbol minunat al dragostei, când jumătatea ta trece în neființă, timpul nu mai are relevanță. Poate nu mulți dintre voi cunoașteți faptul că cei doi au avut chiar și un fiu împreună, iar în interiorul casei pot fi regăsite numeroase obiecte interesante care au aparținut familiei.

Din punctul meu de vedere, George Bacovia este unul dintre cei mai valoroși poeți români și ar trebui amintit mai des, întrucât trăirea din poeziile sale este una sinceră. Parcurgând versurile pe care le-a compus este ușor de dedus faptul că acesta trăia o dramă a dragostei neîmpărtășite, iar acest fapt constituie una dintre cele mai singuratice experiențe ale vieții, iar în multe cazuri aceasta se eliberează prin artă… Poetul realiza, cu diferite ocazii, chiar și tablouri absolut minunate, în care operele sale erau traduse în imagine mai ușor de înțeles pentru public.

Vă voi lăsa, mai jos, o poezie frumoasă și mai puțin cunoscută, pentru a rămâne în suflet cu sensibilitatea specifică lui George Bacovia.

„De-aș fi artist
Eu ți-as descrie
A tale mândre gesturi, –
Din al meu dor
Ar mai pieri
Când te-aș ceti
În versuri…

Ca pictor,
Eu te-aș picta, –
Mi-ai fi icoană-n viață;
Din al meu dor
Aș mai uita
Când te-aș privi
În față…

Ca muzicant,
Eu ți-as șopti
Cu flaut,
Sau cu strună,
Din al meu dor
S-ar povesti
De tine-ntotdeauna.”

-„De-aș fi artist” de George Bacovia

Fotografia a fost realizată în Palatul Regal din București, o oază de liniște și cultură în agitația unuia dintre cele mai aglomerate bulevarde ale capitalei- Calea Victoriei. Mi se pare că această imagine exprimă într-un mod sugestiv universul rece al scriitorul, dar în care totuși, mai răsare un strop de suflet…

Vă mulțumesc pentru atenție!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed