Mihail Moxa

Mihail Moxa, cunoscut și sub numele de Mihail Moxalie, a fost un important cronicar român, provenit din mediul monahal. Principala sa misiune era să răspândească tradițiile românești, în timpuri în care influența străină devenea din ce în ce mai puternică.

El s-a remarcat, printre altele, prin textul „Cronograful Țării Românești”, fiind și prima scriere în limba română, care conținea o istorie completă, atât din punct de vedere religious. Faptul că era conectat la cadrul spiritual i-a transformat scrierile în adevărata mărturii ale secolului al șaptesprezecelea.

Un aspect interesant este faptul că textul său, deși a fost scris în anul 1620, acesta a ajuns la public abia spre secolul al nouăsprezecelea, în special, fiindcă Letopisețele deja erau lucrări stimate, percepute drept adevărul absolut al trecutului.

Cine a fost cronicarul Mihail Moxa și de ce are o stradă cu numele ...

Cu alte cuvinte, Mihail Moxa se distinge prin faptul că lucrările sale prezentau o imagine amplă asupra Țărilor Române și a rolului pe care l-au avut pe plan internațional. Nu mereu numele cunoscute creează cele mai valoroase lucrări…

Vă mulțumesc pentru atenție!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed