Noi suntem povești, avem pe umeri moștenirea atât de multor generații, care nici măcar nu și-ar fi putut imagina cum arată lumea de astăzi, iar noi suntem o scânteia a ceea ce a fost. Din acest motiv, ne regăsim adeseori inspirați chiar de noi înșine sau găsim o motivație, care pare greu de înțeles, pare a fi ceva dincolo de noi…
Într-o bună zi, tot ceea ce ai știut cândva va fi amintirea celor dragi, iar ce rămâne cu adevărat este dragostea pe care am reușit să o oferim prin gesturi mici sau mari. Sigur că oamenii pot trăi grandios, pot face lucruri îngrozitoare, crezând că nu există justiție pentru ea, dar ce se întâmplă când la finalul vieții, îți dai seama cât de sărac ești în dragoste. În viața fiecăruia, apar persoane, ce par a fi îngeri, care prin zâmbetul lor cald, reușesc să te încurajeze, fără ca măcar să rostească un cuvânt…
De multe ori, această căldură a dragostei te atinge cu mâine protectoare și ridate de trecerea timpului, care îți șterg toate lacrimile și îți hrănesc inima doar cu blândețe. Așadar, aceste mâini calde care te strâng când traversezi strada și care întotdeauna miros a păstârnac pentru supă, sunt mâinile care mereu îți vor sări în ajutor. O simplă mână poate spune atât de multe povești, dezvăluie cruditatea tinereții, sau din contră, munca pe brânci, zi după zi…
Prin urmare, când într-o zi acele mâini devin reci, nu uita dragostea din spatele lor! Fiindcă dragostea este nemuritoare, iar sufletul ajunge întotdeauna acolo unde este dragoste…
Vă mulțumesc pentru atenție!
