Cuvântul „colaborare” a devenit atât de important în zilele noastre, dar și popular. De multe ori, poate avea chiar un sens negativ, întrucât poate deveni un concept vag, care simplifică prea mult conexiunile interumane.
Cu toate acestea, știm că scriitorii, de cele mai multe ori, se pun la masă singuri și aștern cuvinte, precum o extensie a gândurilor lor sau a unor mesaje, pe care și-ar dori să le transmită. Nu lipsesc nici „colaborările”, 2 sau mai mulți scriitori, care încearcă să își amestece ideile în rețeta perfectă. Adevărul este că în procesele creative este poate cel mai dificil să ajungi la un consens, întrucât fiecare, în arta sa, are impresia că face lucrurile cel mai bine, iar aici apar și obstacolele.
Intr-un mod miraculos, acest lucru ne aduce aminte de viața de zi cu zi, oamenii par că se înțeleg din ce în ce mai puțin, compasiunea se restrânge, iar vorbele bune devin prea scumpe. Răspunsul: precum în arta scriiturii, fiecare crede că ceea ce face este cel mai bine.
Ca scriitor, întotdeauna ai de câștigat atunci când ești deschis către colaborări, nu neapărat când vine vorba de materialele pe care le creezi, ci modul în care reușești să îți transmiți mesajul, după ce volumul tău a ajuns în formă finită. În orice domeniu, vor exista oameni pasionați, dezvoltați pe o ramură distinctă fără de tine, iar împreună cu ei poți realiza lucruri minunate și deosebite.
Prin urmare, caută întodeauna un plus de valoare pentru lucrarea ta, iar mesajul, ușor, ușor, va începe să vorbească de la sine… fără doar și poate. Trebuie doar să își găsească publicul potrivit…
Vă mulțumesc pentru atenție!

