Astăzi, vom discuta despre „efectul Van Gogh”, cum îmi place mie să îl numesc în mod metaforic. Veți descoperi la ce mă refer pe parcurs…
Așadar, Van Gogh s-a născut în anul 1853 și a avut o fascinație pentru viața rurală. La începutul carierei sale, putem observa numeroase lucrări care surprind țăranii în diferite ipostaze. În ciuda faptului că lucrările sale erau de-a dreptul minunate, colegiul artiștilor de la acea vreme, nu numai că l-a criticat dur, dar i-a spus că nu va ajunge niciodată un artist adevărat. El nu s-a dat bătut, muncind zi și noapte ca să încerce să își perfecționeze stilul. Cu toate acestea, deși noi ne bucurăm de lucrările sale deosebite, pe vremea aceea, a secolului al XIX-lea, oamenii căutau un alt stil de lucrări, mai romantic. Ușor, ușor, Van Gogh a început să aibă episoade psihotice, întrucât pare ca nimeni nu își dorea să cumpere tablourile sale, iar lucrul tragic este că acesta a murit în sărăcie, înfrânt, gândindu-se că viața sa este un eșec total.
Ce legătură are acest lucru cu literatura? Ei bine, în domeniul artelor, incluzând literatura, există mai mulți critici decât oameni care chiar să îți înțeleagă mesajul. Mulți renunță înainte să înceapă tocmai din cauza acestui „efect Van Gogh”. Chiar dacă ești cel mai bun scriitor, cel mai bun pictor, cel mai bun în orice faci, întotdeauna vor fi persoane care să te descurajeze, să te facă să crezi că munca ta poate fi făcută de oricine, dar ei de ce nu o fac?
Oamenii pot realiza orice își doresc, dar trebui să înceapă… și să nu se lase copleșiți de greul care se va abate asupra lor.
Vă mulțumesc pentru atenție!
