Luna septembrie vine, în mod natural, cu ideea de încheiere a unui ciclu. În cazul meu, luna septembrie a venit cu vestea unui început, un nou volum, inspirat din simplitatea vieții. Ce poate fi mai frumos pentru un autor decât să publice un nou volum?
„O dragoste găsită în Toscana” este recunoștința mea față de trecut, prezent și viitor. Primul meu volum a creat reacții diverse de la încântare, până la cuvinte dure, dar pot spune că sunt recunoscătoare că am avut curajul să public acest roman, „Trandafirul de hârtie”, întrucât fără el, nu aș fi fost astăzi aici și cu siguranță nu aș fi evoluat la fel de mult. Publicarea unui roman nu este doar o experiență frumoasă de moment, ci un întreg proces de auto-disciplină și maturizare.
„O dragoste găsită în Toscana” este o poveste despre fiecare dintre noi, trăită într-un alt fundal. Poveștile întotdeauna au o ciclicitate, dar întotdeauna își schimbă forma și continuă să ne surprindă. Îmi aduc aminte că atunci când era încă în băncile școlii, o auzeam pe doamna profesoară de limba română spunând adesea cuvintele: „ipostaza sufletului neînțeles”. Mă gândeam adesea de ce acești scriitori sunt neînțeleși, doar sunt citiți de milioane de oameni, au avut forța cuvântului… Adevărul este că, în momentul în care am început să îmi public gândurile, mi-am dat seama că nimeni nu mă cunoaște în profunzime. Fiecare are propriile impresii despre mine, propriile păreri de cum ar trebui să fac mai bine, dar nimeni nu știe ceea ce este cu adevărat în sufletul meu.
Așadar, parcursul de scriitor poate fi unul foarte singuratic, întrucât sensibilitatea ta cea mai pură este spintecata de oameni chiar sub ochii tăi, iar cel mai mare susținător al tău ești chiar tu. Uneori, te-ai aștepta să primești un simplu „bravo”, dar de multe ori, fie munca ta este criticată, fie trece neobservată. Scriind acest roman, am învățat că oamenii, care te iubesc și te respectă, nu se tem să îți spună aceste cuvinte, pentru că sunt întotdeauna adevărate; nu uita de tine și prezența ta le luminează ziua. Pe de altă parte, cei care nu te iubesc și nu te respectă îți adresează mai des cuvinte înțepătoare decât mângâieri, lipsa ta nu le afectează ziua sub nicio formă și chiar dacă le oferi luna și stelele, niciodată nu este suficient, mereu vei fi cel de vină, cel ticălos, cel care trebuie să învețe, nu să ofere un sfat, oricât de frumos ar fi lucrul pe care îl creezi, oamenii care nu te apreciază cu adevărat, vor găsi o modalitate să îl facă atât de mic, încât să îți fie chiar rușine. Poate că oricât ne-am strădui nu vom fi niciodată suficient de frumoși, de inteligenți, de educați, de manierați în fața celorlalți, dar un lucru este cert, indiferent de ceea ce trăiești, nu trebuie să uiți cine ești cu adevărat. Vor exista multe momente în care, totul va părea nedrept, dar la finalul zilei, doar Dumnezeu știe ce este în sufletul tău.
Prin urmare, tuturor celor care vor să scrie și ar avea nevoie de o încurajare, vă spun eu: bravo pentru curajul de a scrie! Nu este un lucru facil pentru toată lumea. Bravo pentru faptul că ai dedicat din timpul tău pentru studiu, pentru a avea o școală! Nu toți reușesc. Bravo pentru tot ceea ce faci! Iar micile greșeli, se pot repara! Majoritatea oamenilor nu te vor ajuta, fără ca mai apoi să te întrebe ce au ei de câștigat, dar bunătatea, chiar dacă este un drum cu obstacole, la final, este răsplătită.
Vă mulțumesc pentru atenție!
