Astăzi, vom discuta despre Adrian Păunescu, o personalitate în lumea literaturii autohtone, critic, scriitor, poet, textier, traducător și politician român. Cu alte cuvinte, Adrian Păunescu face parte cam din ultima generație de politicieni cu adevărat intelectuali. Îmi aduc aminte, copil fiind, în anul 2010, am participat la înmormântarea să deschisă publicului și am fost impresionată de mulțimea de oameni, care erau acolo pentru a-și arăta respectul și admirația pentru toate valorile pe care le-a lăsat în urma sa.
Aceasta este principala diferență dintre o adevărată personalitate și o figură de carton, ce se bucură de gloria momentului. În prezent, există mii de persoane cunoscute în spațiul online, dar la final, din nefericire, mai nimeni nu își va aduce aminte de ei, întrucât gloria de astăzi este bazată mai mult pe exprimarea propriilor opinii, în timp ce oameni precum Adrian Păunescu au creat, au deschis drumuri pentru noile generații.
Adrian Păunescu s-a născut în Republica Moldova, dar și-a petrecut restul vieții în România. De-a lungul timpului, acesta a fost extrem de apreciat, dar și criticat, fiind considerat o figură controversată, pentru simpatia pe care o exprimă față de Nicolae Ceaușescu pe timpul regimului acestuia. Cu toate acestea, precum mulți oameni de cultură, nu a avut liber atâtea de a publica în acel moment tot ceea ce a scris, întrucât câteva dintre lucrările sale nu erau considerate adecvate pentru principiile vremii.
Când vine vorba de literatură, nu putem ignora faptul că versurile sale stau ca sursă de inspirație pentru atât de multe cântece, un exemplu concret ar fi faptul concertele de Crăciun ale lui Ștefan Hrușcă.
„La colțul străzii e un cerșetor
Cu mâna-ntinsă, către-o altă lume
Decât aceea unde, fără nume,
El ispășeste râsul tuturor.
Adolescenții se mai țin de glume
Și-i pun în palmă semne de-ale lor,
El e bătrân și înțelegător,
Cu noi, cu toții, dar, cu cei mici, anume.
Și cine observă, înt-o doară,
Ca el e-aici din vremuri de demult,
Imperturbabil, în acest tumult,
El, cerșetorul, a uitat să moară.
Sub zdreanța lui, minunea se-ntrupează,
În el e Dumnezeu, ce stă de paza.”- „Bătrânul cerșetor” (Adrian Păunescu)
Scriind aceste articole, de multe ori, mă gândesc că uităm să apreciem scriitorii pe care i-am avut cândva, întrucât scena este plină de figuri noi, dar oare cei noi ar fi existat fără marii clasici?
Vă mulțumesc pentru atenție!
