Zilele acesta, peste București s-a lăsat o haină de omăt, așa cum de multă vreme nu am mai văzut. Mergând pe micuțele străzi lăturalnice, simțim frumusețea iernii de altădată, cum copiii se jucau în troiene de nea de peste jumătate de metru și veneau acasă cu pantalonii rupți de cât de mult s-au distrat pe derdeluș.
Astăzi, pentru a aminti de frumusețea acestui peisaj de iarnă, pe care cei mai mulți dintre noi îl purtăm în suflet, aș vrea să vă prezint câteva poezii… Generațiile se schimbă, dar sufletul omului rămâne același, noi alegem cat de frumos îl păstrăm prin grija pe care i-o oferim zilnic prin starea noastră de spirit.
„Doamne, tu te ţii de glume?
Nu ne vezi mizeria?
Pentru ce-ai lăsat pe lume
Geruri ca-n Siberia?.
*.
Nu mai este mămăligă,
Vremile-s teribile.
Astăzi toată lumea strigă:
„N-avem combustibile! „.
*.
Nu e chip de dimineaţă
Să mai baţi trotuarele
Că-ntr-o clipă îţi îngheaţă
Nasul şi picioarele.
*.
Astă-noapte mi se pare
Gazda mea, Emilia,
S-a-ncălzit la lumânare
Cu toată familia!
*.
Casele sunt dezolate:
Sobele şi vetrele
Stau cu gurile căscate..
Ger, de crapă pietrele!.
*.
Plitele de fier îngheaţă
Fără foc, deoarece
Nu găseşti cărbune-n piaţă
Să chiorăşti un şoarece!.
*.
Doamna Şvarţ alaltăsară
Cât pe-aci să leşine:
O pisică vrând să sară
Între două streşine,.
Cum furase o bucată
Nu ştiu din ce cratiţă,
A îmcremenit dendată
Ca o caracatiţă!” (Strofe de iarnă- George Topârceanu)
„Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă,
Lungi troiene călătoare adunate-n cer grămadă;
Fulgii zbor, plutesc în aer ca un roi de fluturi albi,
Răspândind fiori de gheaţă pe ai ţării umeri dalbi.
Ziua ninge, noaptea ninge, dimineaţa ninge iară!
Cu o zale argintie se îmbracă mândra ţară;
Soarele rotund şi palid se prevede printre nori
Ca un vis de tinereţe printre anii trecători.
Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare,
Ca fantasme albe plopii înşiraţi se pierd în zare,
Şi pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum,
Se văd satele pierdute sub clăbuci albii de fum.
Dar ninsoarea încetează, norii fug, doritul soare
Străluceşte şi dezmiardă oceanul de ninsoare.
Iată-o sanie uşoară care trece peste văi…
În văzduh voios răsună clinchete de zurgălăi.” (Iarna- Vasile Alecsandri)
„Colinde, colinde!
E vremea colindelor,
Căci gheața se-ntinde
Asemeni oglinzilor
Și tremură brazii
Mișcând rămurelele,
Căci noaptea de azi-i
Când scânteie stelele.
Se bucur’ copiii,
Copiii și fetele,
De dragul Mariei
Își piaptănă pletele,
De dragul Mariei
Ș-a Mântuitorului
Lucește pe ceruri
O stea călătorului.” (Colinde, colinde- Mihai Eminescu)
Sper că aceste mici poezii, v-au adus aminte de anii fără griji, în care fiecare dintre noi se uita cu drag pe geam, urmărind cu ochi ageri fulgii de argint, ce se așterneau pe pământul înghețat. Cu toate acestea, eu vreau să vă spun că acele vremuri sunt aici, cu noi, tot ceea ce avem de făcut, este să privim frumusețea din jurul nostru cu gingășia copilăriei și să se bucurăm alături de cei dragi.
Așa că… la săniuș!
Vă mulțumesc pentru atenție!
