Astăzi, este 14 frabruarue, ziua de Valentine’s Day în care toată lumea devine brusc mai aproape de seamănul său, în care pare că în sfârșit în vedem pe cel de lângă noi. Într-adevăr, este o zi specială, întrucât ne arată că nu ar trebui să fim mai drăgăstoși cu persoana dragă o singură zi pe an, ci ar trebui ca respectul și grija să devină parte din obiceiurile noastre. Cu alte cuvinte, dragostea nu trebuie epatată în fața lumii întregi prin social media, dacă trebuie tot timpul expusă, înseamnă că nici măcar nu este dragostea, adevărata frumusețe și sinceritate a iubirii este când nimic nu mai contează…
Așadar, astăzi, vă voi prezenta un timp de dragoste aparte, văzută prin ochii celebrului scriitor Jonathan Safran Foer.
Acesta s-a născut în anul 1977, la Washington și s-a făcut cunoscut prin titluri interesante, ce ascundeau în spatele lor, tipologii umane de-a dreptul bizare și perspective inedite. Am ales să îl menționez astăzi, întrucât mi-am adus aminte de un volum pe care l-am citit, copil fiind, care mi s-a părut neobișnuit, dar în același timp, m-a captivat, ci anume: „Extrem de tare și incredibil de aproape”.
În acel moment, nu am înțeles volumul la adevărata lui conotație, întrucât nu aveam suficientă experiență de viață, dar chiar și așa, Oskar, micuțul cu minte sclipitoare, mi-a arătat cât de multe poate face un om pentru dragoste, de orice fel ar fi aceasta, în momentul în care este sinceră și pură.
„Dragă cititorule,
Mă numesc Oskar și sunt inventator, astrofizician și fan Beatles. Am noua ani.
Tati a murit la 11 septembrie 2001. Chiriașul bunicii e mut și are palmele tatuate cu DA si NU. În camera lui tati am găsit o cheie pe care am de gând s-o încerc în toate încuietorile din New York. Știai că acum sunt mai mulți oameni vii pe pământ decât au fost vreodată? Adică, dacă ar vrea toți să-l joace pe Hamlet în același timp, n-ar putea, pentru că n-ar fi destule cranii! Asta e povestea mea, pe care n-am de gând să ți-o spun de un googolplex de ori. Ce noroc pe tine că m-ai întâlnit!”.
Încă din primele pagini, aflăm că tatăl micuțul a murit pe 11 septembrie, aflându-se într-unul din turnurile gemene, din nefericire, trupul său nu a mai fost găsit niciodată, așa că familia a îngropat un sicriu gol. Oskar alege să treacă prin acest șoc, gândindu-se că totul este o nouă ghicitoare de la tatăl său, iar acest de fapt trăiește, undeva, așteptăm să fie descoperit… Oskar urmărește ultimii pași ai tatălui său, dar și indicii, găsite în camera acestuia sau indicații de la cei, care îl cunoșteau, în speranța că își va putea revedea tatăl… Aceasta este dragostea adevărată, dragostea care nu se stinge și pentru care ai face orice îți stă cu putință.
Pe de altă parte, cititorul este introdus și în alte perspective prin intermediul scrisorilor pe care familia lui Oskar i le oferea, pentru a-l ajuta să se vindece mai ușor cu ajutorul poveștilor din viața fiecăruia dintre ei… un alt gest al iubirii adevărate.
Ceea ce reținem din această carte este că iubirea adevărată devine iubire familială.
Vă mulțumesc pentru atenție și vă invit să descoperiți acest volum prin de surprize și ghicitori de-a dreptul inedite! Vă urez o viață precum această zi de Sfântul Valentin!
Lectură plăcută!
