Astăzi, vom discuta despre un subiect, ce devine relevant odată cu noile generații. Așadar, de ce cei mici au devenit captivați de materialele cu un anumit grad de violență? Fie că vorbim de filme, jocuri, imagine sau cărți, mulți copii încep sa devină captivați de agresivitate. Care este cauza?
Cu toții știm că Internetul este un mijloc prin care nu doar cunoștințele generale sunt hrănite, ci și frustrările, tristețea și lipsa de încredere.
Cu alte cuvinte, Internetul, cu precădere prin intermediul rețelelor de socializare a devenit un instrument consumator de timp, energie, răbdare, stimă de sine și bunăstare. De multe ori, ceea ce vedem pe Internet poate fi dăunător chiar și pentru persoanele adulte, există numeroase informații și idei inventate și devine din ce în ce mai dificil să distingi adevărul de fantasme, iar pentru cei mici este cu atât mai provocator, întrucât nu au experiență de viață necesară pentru a filtra lucrurile normale de cele anormale.
Oamenii, prin natura lor, au o curiozitate pentru dezastre, lucruri șocante, violență, suspans, din acest motiv și jurnalismul de tip „breaking news” are atât de mare succes, deși este folosit cu mult în afara scopului său, din toate știrile șocante, una sau două sunt cu adevărat la un nivel de „breaking news”. Cu toate acestea, oamenii au capacitatea de a discerne lucrurile, iar când vine vorba de cei mici, părinții nu au cu adevărat control asupra lucrurile pe care le întâlnesc pe Internet și în acest mod, se creează o baricadă de comunicare între generații.
Cu toții, indiferent că suntem mari sau mici ar trebui să ne acordăm un răgaz, pentru a petrece timp împreună, pentru a fi în natură, pentru a lua masa în liniște, pentru a avea grijă de sufletul nostru și a învăța să îi redescoperim pe cei din jur și să îi apreciem cu adevărat, doar așa putem păstra ceea ce este mai frumos în lăuntrul nostru!
Vă mulțumesc pentru atenție!

