Astăzi, vom vorbi despre un subiect care este prezent în viața fiecăruia dintre noi, ci anume perfecțiunea.
Viața, în sine, a devenit o cursă către perfecțiune, din orice unghi al ei, iar din acest motiv, nu mai este concentrată pe evoluție și pe dimensiunea sufletului. Indiferent de lucrurile care ne ies în cale, suntem constant nemulțumiți și nerecunoscători pentru ceea ce avem. Toată această problemă se poate rezuma într-o zicala cunoscută „a vedea doar partea goală a paharului”. Fiecare om are defectele și calitățile sale, iar literatura nu este departe de această idee. În momentul în care așterni pe hârtie trăirile tale, reflexia propriului suflet, întotdeauna te gândești că există o mică șansă ca textul tău să nu fie pe placul nimănui, deci să nu își atingă scopul absolut, acela de a fi citit.
Așadar, există perfecțiune în scris? Eu aș spune că nu, întrucât oamenii în sine nu sunt perfecți. Cu toate acestea, marii scriitori au creat perfecțiune în textele lor, dar nu în mod tradițional, ci prin autenticitatea trăirilor lor.
După cum spunea marele poet român, Nichita Stănescu: „perfecțiunea nu atrage atenția”. Câteva cuvinte, dar care reușesc cu adevărat să surprindă esența obsesiei noastre pentru perfecțiune, în mod cert, în literatură, indiferent dacă vorbim de un scriitor consacrat sau unul la început de drum, vor fi întotdeauna cititori care vor înțelege ce ai vrut să transmiți și persoane care nu vor putea nici măcar să ducă la un bun sfârșit volum tău. Viața nu este departe de această idee, chiar dacă faci un milion de lucruri bune pentru cineva, întotdeauna vor rămâne, fără să își dea seama, fixați pe singurul defect.
Cu alte cuvinte, scrisul nu ar trebui să fie despre perfecțiune, cum nici viața în sine nu ar trebui să fie îndreptată către acest scop, întrucât viața, fără momente de cumpănă, nu este viața cu adevărat. Ceea ce putem face este să încercăm pe cat posibil să găsim lumină din noi, pentru a-i lumina și pe ceilalți.
Vă mulțumesc pentru atenție!
