Astăzi, vom discuta despre viața și opera lui George Coșbuc, un chip important pe scena literaturii române. Așadar, George Coșbuc a fost născut în 1866 și s-a remarcat prin poeziile sale, dar a cochetat și cu partea de critică literară.
Portret cu George Coșbuc
Un lucru care poate nu este plăcut pentru toată lumea, dar îmi doresc să îl menționez, întrucât mi se pare interesant, este faptul că în inima capitalei, în Cimitirul Bellu, se odihnește chiar George Coșbuc, alături de cei mai semnificativi oameni de cultură sau politicieni pe care i-am avut vreodată. Mi se pare interesant că un loc, ce poate fi straniu, este în același timp atât de interesant și încărcat de istorie, cu siguranță ar merita să fie vizitat de fiecare dintre noi măcar o dată în viață.
Totodată, un motiv pentru care poetul a avut o carieră crucială pentru evoluția noastră din punct de vedere cultural este faptul că a tradus numeroase opere internaționale precum: „Eneida” și „Odiseea” sau „Divina comedie”.
Cu alte cuvinte, vă voi lăsa drept ultim gând, o frumoasă poezie semnată bineînțeles de George Coșbuc:
„Stătea frumoasa pe-un răzor;
Voinicul lângă ea devale,
Să-i scoată spinul din picior
Și ea plângea: – „Un spin în cale!
De ce tot râzi? Ah, cum mă dor
Aceste râsete-ale tale!
Ea are flori de crâng la sân,
Și-n păr un trandafir sălbatic,
Și părul ei de rouă-i plin.
– „Ei, lasí să râd! Tu ai cules
Trei fragi, venind peste coline,
Și vezi cu ce mi te-ai ales!
– „Trei fragi? Și-atât e doară bine!
Căci n-am putut în deal să ies;
Trei fragi de-ar fi, sunt pentru tine!
Cu ochii-nchiși și strânși de tot,
Ea de dureri izbea piciorul:
– „Ah, lasă-mă, că nu mai pot!
– „Fricoasă ești!î – „Da! Te-aș vedea!
Fricoasă, eu? Așa e frica?
N-ai milă de durerea mea!
Nu-ți pasă!î – „Da! Ca de nimica!
Ba-mi pasă mult, că eu n-aș vrea
Să-mi fie șchioapă nevestica!
Ea-și potrivește floarea-n păr,
Și-i înfloresc zâmbind obrajii
Cei albi ca florile de măr.
– „Să fiu chiar șchioapă, ce-i apoi?
Că ce ți-e drag, tot drag rămâne!
– „Eu nu zic ba! Dar uite, joi
Ni-e nunta, dragă, e ca mâine –
Tu cum să joci? Sărac de noi!
Să stai la masă-ntre bătrâne.
Ea-și ține brațul stâng pe piept
Și-ncetișor dezmiardă fruntea
Flăcăului cu brațul drept.
– „Eu ție vreau să-ți fiu pe plac;
Și n-o să joc, și ce-i cu asta?
– „Așa-i! Dar eu? Eu ce mă fac?
La nuntă-mi, bată-o năpasta,
Să nu joc eu? De-aș ști că zac,
La nuntă vreau să-mi joc nevasta!
Ea râde-acum! – „Nebun ce ești!
Flăcăul grabnic să ridică:
– „Ei, iacă spinul! Ce-mi plătești?
– „Vrei plată? Uite, ai trei fragi,
Și din cosiță-ți dau bujorii…
– „Și toată frunza de pe fagi!
De dor de fragi să plâng feciorii?
De flori dă-mi ochii tăi cei dragi
Și pentru fragi dă-mi obrăjorii!
Și ea-l lovește-ncetișor,
Zâmbind, cu palma peste gură.
– „Eu știu! Să ceri așa-i ușor!
Dar lasí acum! E joi aici
Și nimeni, așteptând, nu moare!
– „Mă porți ca pe copiii mici! –
Dar joi, să știi! Trei fragi și-o floare!
Și joi tu n-ai ce să mai zici,
Că pentru multe-mi ești datoare!”- „Spinul” (George Coșbuc)
Imaginea pe care am ales-o astăzi ilustrează fascinația pentru natură a scriitorul, dar motivul pentru care am ales-o este pacea care se oglindește, în momentul în care citești o poezie, ești cuprins de liniște sufletească, dar din păcate cei mai mulți dintre noi uităm de frumusețea versurilor.
Vă mulțumesc pentru timpul acordat!
